13 ianuarie, 2008

Impresii despre revista

Revista din Valea Mărului

"VÂRSTE ŞI TREPTE"

În comuna Valea Mărului nu există cămin cultural. Există, în schimb, un proiect ambiţios, care, începând din 2008, este materializat. În cadrul acestui proiect, a apărut primul număr al revistei de cultură "Vârste şi trepte" (serie nouă), a Cenaclului "Perpessicius-Crihană".
Fiu al satului, Marcel Crihană este profesor universitar, cu doctorat în filologie. Istoric literar cu o activitate temeinică şi diversificată de cercetare a marilor clasici, Marcel Crihană a scris 46 de cărţi.
Echipa editorială a revistei "Vârste şi trepe" este alcătuită din: Marcel Crihană – editor senior, Sorina Dascălu – consultant comunicare, Mircea Dascălu – consultant design, Virgil Doca (viceprimarul comunei) – editor-coordonator, Maria Gafton – redactor şef, cărora li se adaugă ceilalţi membri ai redacţiei.
Revista poate fi descarcata de pe blog-ul www.valmarenii2.blogspot.com
"Vârste şi trepte" a fost fondată în 1972, de către Marcel Crihană, iar un an mai târziu a apărut primul număr din Orizont rural, o antologie de texte a membrilor cenaclului Perpessicius din Valea Mărului.
"Vârste şi trepte trebuie să fie casa cuvântului nostru scris. (...) Revista pornită dintr-o idee a iubirii unui Om cu creaţia (nu numai literară) se întoarce din labirintul făcut din trepte fără de sfârşit, un labirint al poemelor, al suferinţei. E fructul iubirii dintre visul unui Om, domnul profesor Marcel Crihană, şi realitatea de atunci, reînviată astăzi prin bunătatea tuturor membrilor noii echipe, e lumina redată semenilor ca o reversibilitate a gesturilor sacre", scrie Virgil Doca-Vălmăreanu în articolul intitulat "La 40 de trepte, în ziua de Crăciun!".
Semnează în paginile revistei, pe lângă cei amintiţi deja: Speranţa Miron, Geta Doca, Panaitiţa Batros, Viorel Muntean, Alexandru Gafton, Iulian Vârlan, Cătălin Petcu,Dan Doca,Costică Costea, Vasile Curteanu, Rebeca Dascălu, şi cunoscutul gazetar din Capitală, şeful publicaţiei “Nine o’Clock", Radu Bogdan. Felicitări tuturor pentru calitatea revistei şi aşteptăm cu încredere numărul al doilea, peste trei luni!
Angela Ribinciuc-Viata Libera

Revista "Vârste şi trepte" nr 1